miercuri, mai 27

O rază de ...

Am fost astăzi la Ortovet, iar domnul doctor Gaiţă ne-a spus că operaţia este de 200 RON, că într-adevăr este destul de complicată, şi că e în regulă să mai aştepăm 1 lună, două, astfel încât el să fie suficient de dezvoltat pentru a fi supus unei asemenea intervenţii.

Din tot ce am încercat până acum, BlueVets, Vetsana, aici parcă apare o speranţă, atât ca punct de plecare financiar cât şi ca detalii aflate.

Tot ce sperăm este ca luminiţa ce pare a se contura să nu aparţină unui "vehicul greu". Noi suntem încrezători şi Gri îşi menţine aura optimistă; pe lângă faptul că a dormit în majoritatea timpului în sala de aşteptare - poate că ştie ceva de e aşa relaxat.

Noi mulţumim celor ce investesc parte din timpul lor pentru a citi acest blog, şi pentru atenţia faţă de astfel de situaţii. Pe viitor să sperăm că aceste cazuri vor apărea prezentate numai cu final fericit.

4 comentarii:

  1. Cu siguranta domnul doctor Gaita va face tot posibilul ca operatia sa iasa bine si motanelul sa se vindece.
    Da-i un pupic lui Gri din partea mea si incearca sa fii optimist/optimista :). Deja faci tot ce e mai bun pentru el, il duci la cel mai bun medic si ii oferi dragoste! Bravo!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur tare mult ca ati fost la Ortovet si ca ati vb cu dr Gaita.
    Pe Felix al meu l-am operat la 3 zile dupa ce l-am gasit,fiindca era f grav si risca sa se sufoce in orice moment...Si el avea tot cam 3 luni atunci.Sunt sigura ca Gri o sa fie bine si o sa se faca un moatn alintat si iubitor ca Felix.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nouă ne-a spus domnul doctor că poate aştepta încă o lună, două, fiindcă nu face crize aşa grave. Între timp însă avem de gând să facem şi o ecografie, pentru a fi siguri de cum stau lucrurile.
    Optimismul rămâne o deviză până când Gri va scăpa de orice problemă.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vasile si Petrica ii transmit, direct de la taste, multa sanatate si numai bine pentru Gri, invitandu-l la o bere imediat ce juniorul capata muschi!

    ps: ( vasile ar vrea neste informatii despre Miss Dante: greutate, inaltime, alea-alea...al naibii motan, cum se orienteza cand e vorba de gagici ;) )

    RăspundețiȘtergere